Inocenții

de Ioana Pârvulescu

Tipărită la editura Humanitas

Ioana Pârvulescu, autoarea a mai multor cărți printre care „Invizibilii” (îi puteți citi recenzia aici) ori „Trei zile nemaipomenite”, este o scriitoare română, născută în Brașov. Oraș care, de altfel, este scena întâmplărilor din Inocenții, motiv pentru care putem deduce că personajul principal, Ana, ar putea avea multe în comun cu autoarea. Doamna Ioana Pârvulescu chiar remarcă într-un interviu asemănarea dintre Laura și Ana, două personaje principale ale cărților sale, de unde presupunem că și „Invizibilii” poate avea la baza povești din viața scriitoarei.

„Inocenții” este o carte din categoria celor care se trăiesc odată cu lecturarea lor, o carte care în ultima perioadă apare prin tot felul de modele de examene, foarte des citată la școală și foarte apreciată de către copii, fie ei cititori înrăiți, fie dintre cei care sunt la prima carte.

Ana, personajul principal, trăiește pe o străduță din centrul vechi al orașului, pe vremea când hotelul Aro Nou de abia se construia, făcându-și prieteni și pornind în diferite aventuri, ba pe dealul Tâmpa, îndrăgit de brașoveni și turiști, ori făcându-și veacul pe străduța din fața unui anticariat, unde un bătrân vânzător se implică în joaca lor, inventând giumbușlucuri cu care să le mențină atenția. Astfel, prin ochii Anei se dezvăluie o lume a copilăriei, o joacă continuă, dar și cu câteva momente mai... tensionate care balansează viața nu tocmai „roză” a fetiței și a celor din jur.

”Un roman despre cum se poate înota în timp și în timpuri fără să te îneci” este părerea doamnei Pârvulescu despre lumea descrisă în povestea sa, tărâm al inocenței, în care ”Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost.”. Este impresionant cum a reușit să treacă peste evenimentele negative și să releve partea pozitivă a timpurilor, în fiecare capitol putându-se observa inocența cu care Ana își desfășura jocurile, spre exemplu adunându-se cu alți copii în jurul unui brad ori participând la concursul de alergare în care câștigă ultimul clasat, inventat de anticarul descris mai sus. Acele timpuri sunt reflectate și din perspectiva casei în care trăiește, casa împărțită de mai multe familii care toate parcă erau conectate de acele ziduri însuflețite.